Concluziile lui Costel Enache: „Ca să ne calificăm trebuie să prindem cea mai bună zi din carieră!”

Redactor:
Andrei Pal
Concluziile lui Costel Enache:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Botoșani a fost umilită la Craiova, pe „Ion Oblemenco”. Oltenii au câștigat cu 5-1 și sunt cu un pas în finala Cupei, iar antrenorul formației din Botoșani, Costel Enache, e conștient că e aproape imposibil ca echipa sa să se mai califice în ultimul act. Enache și-a lăudat elevii.

„Venisem cu gânduri pozitive, ne-am fi dorit să ne facem șanse bune pentru retur. Adversarul a fost unul bun, cu un joc agresiv, dar am fcut și greșeli. Vreau să-mi felicit jucătorii, ne-am creat situații în acest meci, mai multe decât în alte meciuri. Momentele controversate nu aș vrea să le discutăm, nici nu am văzut, nici nu sunt în gestiunea mea. Poate puteam limita proporția jocului.

E foarte greu de întors scorul, dar nebunia asta fotbalistică ne facemsă ne gândim. Ar trebui să avem cea mai bună zi, iar adversarul cea mai proastă zi”, a spus Costel Enache, după meci, la TelekomSport.

Băluță, revenit în lotul Craiovei, a reușit un hat-trick, Mitriță și Gustavo au punctat și ei pentru olteni, iar Florin Acsinte a înscris golul de onoare al Botoșaniului. Returul din semifinalele Cupei României se va juca pe 9 mai, la Botoșani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!

Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!

BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×